Luni, 13 Noiembrie 2017 17:04

Ian Goldin, profesor la Universitatea Oxford, Doctor Honoris Causa al SNSPA

Marţi, 28 noiembrie 2017, Şcoala Naţională de Studii Politice si Administrative (SNSPA) va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa profesorului Ian Goldin, de la Universitatea Oxford.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, Bucuresti), începând cu ora 10:00.

De la ora 12:00, Editura Comunicare.ro va lansa ediția în limba română a celei mai recente cărţi a prof. Goldin, "În căutarea dezvoltării: Creșterea economică, schimbările sociale și ideile" (Oxford University Press, 2016), însoțită de o Introducere semnată de prof. univ. dr. Paul Dobrescu. Detalii, aici.

Vă rugăm să confirmaţi participarea la cele două evenimente, completând acest formular. Evenimente realizate în cadrul proiectului “Starea Națiunii. Construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice.” (SIPOCA 11), implementat de Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu SNSPA.


Profesorul Ian Goldin este directorul prestigioasei Oxford Martin School din cadrul Universității Oxford, unde predă subiecte legate de globalizare și dezvoltare. Între anii 2001-2006, a fost vice-președinte și director pentru politici de dezvoltare al Băncii Mondiale. După sfârșitul apartheidului, Ian Goldin a ocupat poziția de consilier economic al președintelui Nelson Mandela și director al Băncii de Dezvoltare din Africa de Sud.

Anterior, a fost economist principal la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și director de programe la Centrul de Dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Activitatea sa a fost recunoscută internațional, Goldin primind distincția de Cavaler din partea Guvernului Francez pentru serviciile aduse în domeniul dezvoltării și fiind nominalizat la titlul de Global Leader of Tomorrow de către Forumul Economic Mondial.

Ian Goldin a publicat, în calitate de autor sau coautor, 20 de cărți, printre care: "Age of Discovery: Navigating the Risks and Rewards of Our New Renaissance", "Butterfly Defect: How globalisation creates systemic risks", "Divided Nations; Exceptional People: How Migration Shaped our World and Will Define our Future" și "Is the Planet Full?".

Ultima modificare Marți, 14 Noiembrie 2017 15:40