Marți, 12 Iunie 2018 14:30

Lansarea World Development Report: “Learning to Realize Education’s Promise”

Banca Mondială, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), organizează, la București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, lansarea “World Development Report 2018: Learning to Realize Education’s Promise”.


Raportul Dezvoltării Globale (WDR), o publicație de prestigiu a Băncii Mondiale, este un ghid foarte valoros pentru analiza stării economice și sociale la nivel mondial, iar tematica ediției din acest an este educația. Halsey Rogers, economist principal al Băncii Mondiale și co-autor al Raportului Dezvoltării Globale pentru 2018, va prezenta documentul în cadrul evenimentului de la București.

Evenimentul este organizat de SNSPA, miercuri, 13 iunie 2018, în intervalul 10:00 – 13.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", și se va bucura de prezența reprezentanților Băncii Mondiale, oficiali guvernamentali și actori importanți ai comunității educaționale din România.

Obiectivul principal al evenimentului este acela de a asigura un forum pentru aproximativ 150 de decidenți și experți în educație, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și ai societății civile din România care vor putea discuta, împreună cu experți internaționali și specialiști ai Băncii Mondiale, problemele cu care se confruntă educația și posibile soluții pentru nevoile legate de învățare și dobândirea compențelor.

 

Programul evenimentului, aici.

 

Accesul la eveniment se face doar pe baza invitaţiei trimise de SNSPA, în limita locurilor disponibile.

Ultima modificare Miercuri, 13 Iunie 2018 14:52