Industria a accelerat în martie, dar exporturile au rămas pe loc
"Din conferința de presă de ieri am înțeles că ministrul Valentin POPA nu este dispus să revină asupra deciziei privind cifrele de școlarizare alocate universităţilor. Argumentul că după admiterea din septembrie vor avea loc realocări de cifre este neserios pentru simplul motiv că un candidat dorește să știe pe ce locuri candidează înainte de examenul de admitere și nu după.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează în parteneriat cu Warsaw Institute din Polonia o masă rotundă Româno – Poloneză, în cadrul Bucharest Security Conference Dialogues, eveniment premergător Bucharest Security Conference 2018, reuniune desfășurată în fiecare toamnă în legătură cu Formatul de cooperare B9. 
"Nu înţeleg de ce Domnul Ministru Valentin POPA a ales să guverneze într-o manieră agresivă şi conflictuală în raport cu cinci universităţi din România.
Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost ales preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, cu prilejul celui de-al treilea Summit academic America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, desfăşurat în perioada 12-13 aprilie 2018, în Argentina. 
Pagina 3 din 32