Luni, 23 Octombrie 2017 11:47

72 de ani de la constituirea ONU

Principalul scop al Asociației Tineretul ONU din România este promovarea valorilor Organizației Națiunilor Unite în cadrul societății românești. Semnată la 26 iunie 1945, Carta ONU a început să aibă efect la 24 octombrie 1945, imediat după ratificare de către Republica Populară Chineză, Franța, Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și de către o majoritate de state. Acest lucru a determinat ca data de 24 octombrie să reprezinte ziua în care se va sărbatori, an de an, înființarea Organizației Națiunilor Unite.

Pentru a-și aduce aportul în acest sens, filiala București a Asociației Tineretul ONU din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, va readuce în centrul atenției importanța valorilor fundamentale ONU, la data de 24 octombrie, în București, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), printr-o conferință care va marca 72 de ani de la constituirea ONU și care va atrage atenția comunității românești asupra agendei ce privește dezvoltarea durabilă adoptată de ONU la 25 septembrie 2015 și asupra celor 17 obiective ce au la bază creșterea standardelor de viață, protecția planetei și garantarea prosperității tuturor cetățenilor. Fiecare obiectiv de dezvoltarea durabilă urmărește un singur segment, având o țintă specifică, ce se estimează că va fi atinsă în următorii 15 ani.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15:00, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), și va reuni importante personalități din mediul instituțional cât și din cel academic care își vor aduce aportul personal asupra temelor în discuție si vor contribui prin expertiza și experiența acestora la desfășurarea prielnică conferinței. Acesta va fi structura în două panel-uri, după cum urmează:

Panelul Nr. 1:

Dan Neculăescu, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe
Remus Pricopie, Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
E.S. Domnul Pieter Bult, Reprezentantul Permanent al UNICEF în România 
Miruna Troncotă-Butnaru, lector universitar doctor, SNSPA


Moderator - Vlad Drăguș, Președinte al Asociației Tineretul ONU din România

Panel 2:
Vlad Măcelaru și Ioana Covei - Delegații de Tineret ai României la ONU, mandat 2017-2018

 

Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axându-se însă asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN, care reunește în fiecare an aproximativ 200 de studenți internaționali.

Evenimentul se înscrie în Campania de promovare a candidaturii României pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în intervalul 2020-2021. (http://www.mae.ro/node/42815)

Pentru confirmarea participării la conferință, vă rugăm să completați următorul formular:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdK-hZZi_ybHCQIs70tW8hMgzfDAu9x2oYkYao0eKEtWsH-FQ/viewform

Ultima modificare Marți, 24 Octombrie 2017 15:44